luni, 4 noiembrie 2019

FRUNZE MOARTE - de Elena Oprică








FRUNZE  MOARTE

de  Elena Oprică


Tremuri frunză...
Unde ţi-e
 Aprinsul din verdele
 Ce-a umbrit iubirile
 Răcorind simţirile
 Verde muză ?!

Eşti slăbită
 Şi abia
 Te ţine tulpina grea
 Vântul tare de-o sufla
 Pădurea o vei lăsa 
 Dezgolită...

Hai la mine !
 Te primesc
 În pustiul de lumesc
 Verdele să-ţi încălzesc
 Cu iubirea ce o cresc
 În ruine

 Pe sub
 Piatră de mormânt
 În lanţuri de legământ
 Unde zace-al meu cuvânt
 În liniştea lui ţipând
 Ars pe rug...

 Mi-e cuvântul
 Rece, gol
 În toamna simţirilor
 Din adâncul viselor
Şi-l îngroapă chiar din zbor
 Crud pământul

 Tu, ca mine
 Frunză eşti
 Primăvara de-nverzeşti
 Te laşi prinsă ca-n poveşti
 Copacului dăruieşti
 Tot din tine...

 Seva toată
Însăţi viaţa
 Agăţată-n ram speranţa
 Ce în soare dimineaţa
 Dă nou sens,lumină faţa
 Cea brăzdată...

Dar vezi...
 Plăpândă din fire
 Te usuci de-aşa trăire
 N-ai pe lume lecuire
 Iubeşti verdele-n neştire
Şi te pierzi...

 Vrei prea mult
 Primeşti puţin
 Stropi de miere cu venin
Ţi-e dulce dar şi pelin
 Ploile cu gust de vin
 Nebăut...

 Noi-surate
 Pe vecie
 De plăcere şi urgie
 Veştejim în fantezie
 Dar în noi iubirea-i vie
 Chiar şi moarte...