ÎNALȚ OMENIREA
de ManuManu
Bolnavi de tăcere
Cu lacrimi de sânge
Vestim o durere
Când sufletul plânge.
Dar freamătă codrul
Cu-o inimă nouă
Să zvârle el dorul
Pe iarba și-n rouă.
Cuvinte duioase
Se-aud la fereastră
Iar flori de mătase
Visează din glastră.
Sfârșitul repet
E-n noi lepădat
Rămâne-n secret
Pe-afară-mpăiat.
Dar noaptea ne trece
Prin ușa dorinței
Speranțe cât zece
Iubirea ființei.
Înalț omenirea
Din marginea firii
Să prindă menirea
În toți trandafirii.
Cuvintele toate
Vor fi de folos
Când trenul iubirii
Ne cântă duios.
|
|
