CÂNT
de Elena Oprică
De dimineaţa până seara cânt
Dar cântul mi-e suspin, mi-e dor şi jale
Şi totuşi nu m-aude nimeni fredonând...
Mai bine-aşa, să nu opresc oamenii-n cale
Poate m-aude roua dimineţii
Dar ştiu că nu va spune nimănui
C-a mea privire în robia ceţii
De-o vreme stă pe plaiul visului
Şi-o auzi liniştea-n amiezi
A mea cântare cu glasul cam tremurat
Însă de asta nu mă-ngrijorez
Ea-mi ţine-n taină tot ce a aflat...
Posibil să m-audă şi prin seri
Greierii ce în cor mă însoţesc
Dar cum sfârşite sunt de-acum caldele veri
Curând de ei n-am să mă mai feresc
Mi-e teamă doar că mă aude-n nopţi
Tăcerea grea şi dusă-n absolut
Ea ne ascultă cântând cu noi toţi
Suspine, şoapte, patimi din trecut
Am însă o credinţă într-o stea
Ce-mi este dar de preţ în chip de Sfânt
Şi ascultând-o-n toate-a mă-nvăţa
De dimineaţa până seara cânt !
|
|
