VIAŢA ÎN BIS
de Elena Oprică
Viaţa mea dura-va
Cât scena mi-e deschisă
Cât voi simţi mirosul
De veche recuzită
Cât voi merge la teatru
Prin ploaie alergând
S-ajung cam pe la patru
Degrabă să mă schimb...
Şi-apoi când vine seara
Magia s-o trăiesc...
Ridică-se cortina
Şi visu-mi împlinesc!
Câte puţin ,prin roluri
Ce-n viaţă am jucat,
Am mai murit în mine
Dar am şi înviat...
De n-am cumva de lucru
Mi-e rău, mă veştejesc
Şi locul printre semeni
Parcă nu-l mai găsesc
Iar de e frig afară
Şi-n casă tot frig am,
Aplauze şi bis-uri
Îmi suflă cald în geam
De-aşa căldură mare
Ce-n suflet eu adun
Nu-mi mai trebuiesc "jaruri"
Să mă sufoc în fum...
Din când în când pe scenă
Mai simt şi o durere
Căci văd feţe pierdute
În mare de tăcere...
Când scene de iubire
În rol interpretez
Unii stau în uimire
De parcă-i ruşinez !?
Prin falsa lor pudoare
Asta-i incomodează
Dar ei, frustraţi, prin roluri pe alţi interpretează
Mi-e milă şi mi-e teamă
Pentru vieţile lor
De-aş avea o putere
Le-aş da suflet de-actor
Să simtă toţi ca mine,
Iubire,suferinţă
Să se dedice lumii
Să plângă de dorinţă...
Viaţa mea dura-va
Cât teatrul mi-e deschis
Când va cădea cortina
Voi aştepta un bis...!
