GÂNDURILE UNEI ZILE....
de Elena Oprică
Să ai teamă de moarte,
Îmi spun că e firesc,
Să ai teamă de viaţă,
Însă-i cam nebunesc...
Viaţa e bucurie,
De-aceea-i spune "viaţă",
Dar azi, îmi pare mie
Că-i doar o aroganţă...
Să râzi de-o fericire,
Să fi de neoprit,
Când altu-n colţ de lume
Urlă nenorocit,
Pare ca o sfidare
A simţului cel bun,
Privit eşti cu blamare
Şi ocolit în drum...
Nu-ţi mai permiţi de-a-ntregul
Să zbori, nici o secundă,
Iubirea-i tot mai scumpă,
Plăcerea-i muribundă...
Fiorul zace-a boală,
De-l simţi, nu-l recunoşti,
Tandreţuri, sentimente,
Refuzi să le primeşti...
Îmi pare rău, mă doare
Şi parcă-aş vrea să fug
Dar nu mă simt în stare
Încă, să mă înfrâng...
Tot am sperat la şansă
Crezând că va veni,
Frumoasa zi în care
Şi moartea va zâmbi...
M-am tot rugat de mică
La îngeraşul meu,
Azi ruga îmi e strigăt,
Cerinţi la Dumnezeu...
Să fim puţin mai veseli
Şi mult mai optimişti,
S-avem în ochi luceferi,
Nu-n gol privind prea trişti...
Să n-avem frici de soartă,
De tot ce e lumesc,
Viaţa să fie VIAŢĂ,
Doar asta e firesc !!!
|
|
