ÎN IARNA VIEȚII
de Flavius Iulian
Atunci când vom păşi dar nu pierduți,
Ci drepți, fără regret, în iarna vieții,
Aş vrea să fim doi bătrânei cărunți,
Ce au curaj să râdă dimineții.
Şi să putem privi oricând în urmă
La faptele ce ne-au desenàt viața,
Când pe sprâncene ne va-ngheța brumă
Şi ochelarii ne-or risipi ceața.
De mână te voi ține amiaza-n parc,
Să ne-amintim de prima întâlnire,
Când prichindelul ne-a răpus cu-n arc,
Dar cu săgeți călite în iubire.
Şi ne vom sprijini unul pe altul
Când pe-amândoi ne sprijină bastonul,
Căci verde a rămas azi numai parcul,
Zărim prin nori şi praf doar lampionul.
Am să încerc chiar să mai fac o glumă,
Să îți mai smulg poate în colț un zâmbet,
Iar seara-n pat întâi de noapte bună,
O vorbă dulce, un sărut şi-un cântec.
Să nu ne pară rău dar să tânjim
După momentele ce ne-au cântat iubirea,
Când voci ne vor chema dar n-o să fim,
Le va răspunde poate, amintirea!
