TIMPUL
de Florin Vasilescu
În sufletul lumii, bombastic,
Loveşte un fulger albastru,
Cǎzut din cerul fantastic
Cu zgomot de inger sihastru
Tic-tacul nu-i ceasul anume,
Rotiţe zimţate şi arc rǎsucit,
E-un suflet ce-animǎ o lume
Închisǎ în marele schit.
Pe noi trasează un cod,
Să ştie pe unde s-a-ntins,
Pomezile sunt falsul năvod
În care timpul s-a prins.
Timpul nu are răbdare
Să fie arcuşul viorii
Cu triluri viu născătoare
De clipe aleatorii.
Sǎ fie, oare, înşelat
De simţurile sale?
Sau firea l-a încercat,
Când se afla pe cale.
Al cui suflet este timpul?
Te întrebi puţin speriat,
E clipa ce umple Olimpul
Cu zei fǎrǎ timp mǎsurat?
El macină ce-i iese în cale,
Construieşte palate pe vânt,
Cu vieţile noastre domoale
Repară bătrânul Pământ.
|
