INGREDIENTE
Pentru blat/crustă:
225 gr faină cernută
200 gr unt foarte rece
2 linguri de zahăr tos
2 galbenușuri
1 praf de sare
Un cub de unt pentru uns tava de tartă
Pentru cremă:
5 ouă
100 gr zahăr pudră
200 gr smântână pentru frișcă
coaja și zeama de la 2 lămâi
MOD DE PREPARARE :
BLATUL/ CRUSTA
Pregătim un aluat nisipos din făină, untul tăiat cubulețe, zahăr și praf de sare. Sfărâmăm untul cu degetele, apoi adăugăm gălbenușurile. Adunăm aluatul și îl punem în folie de plastic, apoi în frigider pentru 30 min. Ungem tava bine cu unt și cu podul palmelor întindem aluatul în aceasta. Înțepăm cu furculița, baza aluatului.
Punem tava, cu aluatul presat, la frigider pentru 15 min iar după cele 15 min., luăm tava și o punem în cuptorul încins, la 190 grade C, timp de alte 15 minute, sau, până când marginile sunt ușor aurii.
CREMA - PREGĂTIRE :
Frecăm cu mixerul ouăle cu zahărul pudră, în alt vas facem frișca din smântână pentru frișcă și o încorporăm în amestecul de ouă, adăugăm coaja de lămâie și zeama de lămâie.
Când crusta este gata, turnăm crema peste aceasta, scădem temperatura cuptorului la 140-150 gr C, și punem tava în cuptor pentru o oră sau până când crema se va închega și rumeni foarte ușor pe margini.
Se lasă să se răceasca bine înainte de a putea fi servită, se pudrează cu zahăr și se servește cu fructe proaspete de sezon sau cu fructe din compot. Decorația ține de imaginația dvs.
Poftă bună !
-------------------------------------
Notă :
Dacă sunteți ”începătoare” în arta culinară, puteți folosi aluat din comerț - aluat de plăcintă - și puteți folosi frișca pe care o găsiți tot în comerț. Asta nu doar ca să vă fie mai ușor ci, mai ales, ca să nu vă descurajați în cazul în care aluatul nu ar ieși cum ar trebui dar și pentru doamnele care nu au așa de mult timp și totuși doresc sa prepare un desert în casă.